Frunze de toamnă

Elsa Beskow - October

(link)

Toamna este singurul anotimp în care frunzele sunt atât de vizibile prin faptul că ele cad uscate pretutindeni, iar oamenii sunt nevoiți să le strângă în nenumărate rânduri. Coroanele copacilor care odinioară umbreau pământul acum își revarsă podoaba umplându-l. Acest lucru este bine a fi un prilej pentru copii de a-și folosi îndemânarea, imaginația și dragostea de frumos. Să vedem câteva de astfel de exemple.

Frunze de toamna arta 1

Frunze de toamna arta 2

Frunze de toamna arta 3

(link)

Frunze de toamna arta 4

(link)

Frunze de toamna arta 5

(link)

Frunze de toamna arta 10

(link)

Frunze de toamna arta 6

Frunze de toamna arta 7

(link)

Frunze de toamna arta 8

(link)

Frunze de toamna arta 11

(link)

Activități pentru copii de 1-3 ani (perioada antepreșcolară)

Această perioadă este petrecută cel mai adesea de copil în sânul familiei, totuși fiind o perioadă de acumulări importante, este bine ca acesta să fie implicat în activități potrivite vârstei. Acestea vizează cu deosebire îndemânarea, dar și îmbogățirea vocabularului, discriminarea etc.

Iată câteva activități pe care le puteți desfășura cu cei mici pregătindu-i astfel pentru grădiniță.

child_mother_book_storytelling

Învățăm să folosim carioci lavabile sau creioane cerate.

Activitati 1-3 ani 1

(link)

child_mother_book_storytelling

Transferăm dintr-un vas într-altul, de preferat net diferite, după cum se vede și în imaginea de mai jos.

Activitati 1-3 ani 2

(link)

child_mother_book_storytelling

Așezăm piese foarte mici de-a lungul unei linii, poate fi trasată de dumneavoastră pe o foaie sau puteți folosi una de pe orice fel de suport (sticlă, carton, plastic, material textil, într-o carte s.a.).

Activitati 1-3 ani 3

(link)

child_mother_book_storytelling

Construim folosind cuburile de lemn.

Activitati 1-3 ani 4

(link)

child_mother_book_storytelling

Facem puncte folosind carioci foarte groase.

Activitati 1-3 ani 5

(link)

child_mother_book_storytelling

Aranjăm litere magnetice.

Activitati 1-3 ani 6

child_mother_book_storytelling

Ne jucăm cu puzzle-uri de lemn. Această activitate poate fi folosită și pentru învățarea formelor geometrice.

Activitati 1-3 ani 7

(link)

child_mother_book_storytelling

Ne jucăm cu aluatul modelându-l sau înfigând paie ori bețișoare de lemn neascuțite la capete. De nu aveți, puteți folosi câteva bețișoare de urechi.

Activitati 1-3 ani 8

(link)

child_mother_book_storytelling

Desenăm cu carioci lavabile pe geam.

Activitati 1-3 ani 9

(link)

child_mother_book_storytelling

Folosim cartoane cu imagini pentru a ne îmbogăți vocabularul.

Activitati 1-3 ani 10

(link)

Putem folosi mai apoi și colecții de animale de plastic.

Activitati 1-3 ani 11

(link)

child_mother_book_storytelling

Punem biluțe de plastilină sau cocă pe bulinele aflate pe imagini sau ilustrații. După cum se poate vedea mai jos, ele pot fi destinate învățării literelor.

Activitati 1-3 ani 12

(link)

child_mother_book_storytelling

Vărsăm apă dintr-un vas într-altul. Este bine ca acestea să fie de dimensiuni mici și aibă canal de curgere.

Activitati 1-3 ani 13

(link)

child_mother_book_storytelling

Așezăm păpușa în pătuț sau mașinuța în garaj, folosind o cutie de carton.

Activitati 1-3 ani 14

(link)

child_mother_book_storytelling

Sortăm obiecte de aceiași formă și mărime în funcție de culoare.

Activitati 1-3 ani 15

(link)

Treptat, putem sorta și obiecte de forme și texturi diferite.

Activitati 1-3 ani 20

(link)

Activitati 1-3 ani 22

Activitati 1-3 ani 23

Activitati 1-3 ani 21

(link)

child_mother_book_storytelling

Colorăm fișe de colorat foarte simple puse în folie de plastic folosind carioci lavabile.

Activitati 1-3 ani 17

(link)

child_mother_book_storytelling

După ce am încercat să colorăm, punem abțipilduri.

Activitati 1-3 ani 18

(link)

child_mother_book_storytelling

Transferăm apa dintr-un vas într-altul cu ajutorul unui burețel.

Activitati 1-3 ani 19

(link)

Maria Montessori: Despre copilărie

(link)

„Copilul are o relație cu mediul lui înconjurător diferită de a noastră. Adulții admiră mediul înconjurător; și-l pot aminti și se pot gândi la el; dar copilul îl absoarbe. Lucrurile pe care el le vede nu sunt doar memorate; ele devin parte din sufletul lui. El întrupează în sine toată lumea înconjurătoare, tot ce îi văd ochii și tot ce îi aud urechile. În noi, aceleași lucruri nu produc nicio schimbare, dar pe copil îl transformă. […]

Există în copil un fel special de sensibilitate care-l face să absoarbă totul în jurul lui și numai această muncă de observare și absorbire îi permite să se adapteze la viață. El face acest lucru în virtutea unei puteri inconștiente care există numai în copilărie. […]

El ajunge să iubească pământul în care s-a născut indiferent unde ar fi acesta. Oricât de grea ar fi viața acolo, nu poate găsi niciodată o fericire egală în altă parte. Un om iubește câmpiile înghețate ale Finlandei, altul dunele de nisip ale Olandei. Fiecare a primit această adaptare, această iubire de țară, de la copilul care a fost.

Copilul este cel care o înfăptuiește, iar adultul de găsește în posesia ei și simte că aparține acestei țări; e obligat s-o iubească, să-i simtă fascinația; nicăieri altundeva nu găsește aceeași liniște și fericire. […]

Același lucru explică adaptarea omului – ca s-o numim așa – la diferitele epoci istorice; în timp ce un adult din alte timpuri n-ar putea trăi în lumea noastră actuală, copilul se adaptează civilizației la nivelul pe care aceasta l-a atins în momentul venirii lui pe lume. Oricare ar fi acel nivel, el reușește să facă un om care poate trăi acolo în conformitate cu tradițiile epocii. […]

De aceea, azi, copilul trebuie să fie considerat ca un punct de unire, o legătură care unește diferitele epoci ale istoriei, diferite niveluri ale civilizației. Copilăria este o perioadă de importanță reală, deoarece atunci când vrem să infuzăm noi idei, să modificăm sau îmbunătățim tradițiile și obiceiurile unui popor, să insuflăm o nouă vigoare trăsăturilor lui naționale, vehiculul pe care trebuie să-l folosim este copilul; întrucât puține din acestea pot fi realizate cu adulții. […]

Pentru a influența societatea trebuie să ne îndreptăm atenția către copilărie. Din acest adevăr vine importanța grădinițelor pentru copii [și a familiilor, n.n.] întrucât cei mici clădesc omenirea și ei pot lucra doar pe materialele pe care le oferim noi.

Inflența imensă pe care educația o poate exercita prin intermediul copiilor, are ca instrument mediul înconjurător, întrucât copilul absoarbe mediul care-l înconjoară, ia totul din acesta și-l încarnează în el însuși. […] Aceasta presupune că micuțul trebuie să fie considerat ca o ființă ce posedă o viață mentală importantă chiar de la naștere și că trebuie să-l tratăm ca atare.”

(Maria Montessori, The Absorbent Mind, 1949)

Maria Montessori 1

Început de călătorie pe cuprinsul țării noastre

Așezați în camera copiilor harta României și, fără grabă, poposiți pe cuprinsul ei pentru a descoperi comori ale trecutului, prezentului și naturii fiecărui loc însemnat în parte. Nu ocoliți oamenii de seamă ai locului, viețile lor vor avea o mare înrâurire asupra imaginii copiilor despre viață în general și rostul omului pe pământ, trebuie numai să creionați aceste vieți astfel încât să aducă folosul cel mai mare formării copiilor. Chiar de veți cerne informațiile pe măsura înțelegerii copiilor, ele vor lăsa în mințile și inimile lor o urmă de neșters ce va rodi peste ani.

child_mother_book_storytelling

Iată un posibil început al unei astfel de călătorii, din revista „Luminița” nr. 8/august 1956:

24-luminita-1956-8.1

Despre familia rurală de ieri și de astăzi

Interior taranesc 1

(link)

O înfătișare competentă și deosebit de interesantă a schimbărilor apărute în familia rurală, și nu numai, de-a lungul ultimelor decenii, realizată de doamna conf. dr. Doina Dascălu Ișfănoni, istoric de artă și cercetător etnolog la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti“ din București. Prilej de reflecție și regăsire pentru fiecare dintre noi.

Partea I

http://www.radiotrinitas.ro/wp-content/uploads/2015/09/Viata-de-familie-20-09-2015-Familia-rurala-de-astazi-Doina-Dascalu-Isfanoni.mp3

Partea a II-a

http://www.radiotrinitas.ro/wp-content/uploads/2015/09/Viata-de-familie-27-09-2015-Familia-rurala-de-astazi-Doina-Dascalu-Isfanoni-part-2.mp3